Capul lui Moțoc vrem! – Costache Negruzzi, în nuvela Alexandru Lăpușneanu, zugrăvește emoționant momentul cînd norodul împilat s-a strîns la porta curții. Domnitorul, viclean, trimise un armaș să-i întrebe pe oameni ce voiesc. Aceștia, surprinși de asemenea întrebare, nu știau ce să răspundă; în sfîrșit, se auzi un glas: „Moțoc! Moțoc! El ne pradă. El sfătuiește pe Vodă. Să moară!” Și atunci toate glasurile se uniră și strigară: „Capul lui Moțoc vrem!” Domnitorul, spre a se salva pe sine, sacrifică netulburat viața lui Moțoc. De atunci numele vornicului lui Lăpușneanu desemnează o jertfă de ultim moment, mai mult sau mai puțin dreaptă și utilă. Cînd e vorba să fie sacrificată o persoană, care în nici un caz nu-i singura vinovată, se spune de obicei: „Vrem capul lui Moțoc!” Din același episod al nuvelei lui Negruzzi ne-a mai rămas o vorbă cunoscută: „Proști, dar mulți!”. Cînd Moțoc află condamnarea sa la moarte, cere îndurare domnitorului: „Nu-i asculta pe niște mujici. Pune să dea cu tunurile într-înșii! Să moară toți! Eu sînt boier mare, ei sînt niște proști.” - „Proști, dar mulți” – răspunse Lăpușneanu cu sînge rece. LIT.